11262140_10155949770895599_4458479646367642268_o

Nici nu stiu cand am ajuns in Riomaggiore. Era aproape de apusul soarelui. Cum eu sunt fan declarat al apusului (nu de alta, dar rasaritul nu prea-l prind decat in vis), nu puteam rata ocazia.

Riomaggiore mi s-a parut mai intins deca Manarola sau Vernazza, nu degeaba a fost numit “sora cea mare” din Cinque Terre. Asta nu l-a facut lipsit de intimitate sau neatragator. Ba din contra. Mie mi-a placut teribil de tare, aproape la fel de mult ca Vernazza. Sunt sigura insa ca o influenta majora a avut si apusul.

Cand trenul a oprit in gara din Riomaggiore batea ceas de seara insa in iulie soarele se baga la culcare tarziu, asa ca am avut timp sa exploram satul un pic. De fapt, l-am vazut pe tot pentru ca desi este mai mare decat celelalte, este tot un sat de doar 1.700 de locuitori. Mai mult, are ceva traditional, poate portul de unde poti admira atat casele pictate in toate culorile curcubeului, cat si barcile parca uitate acolo de pescarii care s-au dus sa ia cina in familie. Mie-mi plac barcile, mi se par pitoresti. Daca-s colorate cu atat mai bine.

In Riomaggiore nu ai multe de facut, la fel ca si in celelalte state. Mergi pe strazi, vorbesti cu pescarusii (daca-ti plac, mie nu), mai mananci o inghetata si te rogi doar doar nu se da cantarul peste cap cand ajungi acasa. Din astea obisnuite. Pe drum este posibil sa te intalnesti cu una-doua pisici, le vei da binete, insa ele te vor ignora cu desavarsire. Nici macar sa le mituiesti nu poti, sunt deja satule de atata mita. Porumbeii si pescarusii sunt niste profitori asa ca se vor uita atent la tine ce ai de oferit. Cum urci spre biserica din sat este posibil sa te intalnesti cu localnicii care au iesit la plimbarea de seara cu catelul sau cu bunicii care-si urmaresc indeaproape nepotii.

Daca mergi in iunie, la inceput, afara va mirosi a vara, a portocale si a lamai. Sau cel putin asa vreau eu sa cred (cand am fost eu mi-am imaginat ca miroase, si tare bine).

Mai departe, poti sa mergi pe deasupra marii (pe drum) o vreme, si vei vedea ca soarele deja a obosit si coboara spre dormitor. O iei repede inapoi si mergi in port unde se vede cel mai bine apusul. Nu o sa fie aglomeratie mare. Cateva zeci de “vanatori” de soare inarmati bine cu aparate monstruoase si cu pahare de prosecco. Mai vezi si cate un nostalgic cu plansa de desen. Si bineinteles cu un pahar de vin langa. Printre firele de iarba soarele iti va face cu ochiul. Ii vei sorbi din priviri plecarea, dupa care te vei putea intoarce linistit acasa. Si fericit.

Daca vreti sa stiti in timp real pe unde umblam ne puteti urmari pe pagina de Facebook a blogului sau pe Instagram.

Cinque Terre. De parca aveam nevoie de inca un motiv sa-mi placa Italia. Episodul 5 – Manarola
Cinque Terre. De parca aveam nevoie de inca un motiv sa-mi placa Italia. Episodul 7 – Pe mare

Crisu R.