4 zone minunate din România unde să îţi petreci Crăciunul

0
262
4 zone minunate din Romania unde sa iti petreci Craciunul

Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare din an. Perioada sărbătorilor de iarnă este perioadă în care se adună toate persoanele dragi şi se bucură de timpul petrecut împreună. Deşi contează foarte mult persoanele pe care le ai alături, la fel de important este şi unde anume îţi petreci Crăciunul.

În România există multe locuri frumoase unde îţi poţi petrece Crăciunul. Locuri fascinante care te vor bucura cu peisajul lor de nedescris. Aşadar, alege să petreci Crăciunul din acest an într-un loc cu totul special, cum ar fi una dintre zonele de mai jos, fiecare are frumuseţile ei.

4 zone minunate din Romania unde sa iti petreci Craciunul
4 zone minunate din România unde să îţi petreci Crăciunul

Crăciunul în Transilvania

Dacă îţi place atât de mult zona Transilvaniei, poţi alege să petreci un Crăciun într-un sat de pe lângă oraşul Sibiu. În fiecare an în oraş se organizează târguri frumoase de Crăciun cu mâncare, gustări şi colinde de Craciun. Vei observa ca în sate încă se mai păstrează tradiţiile de sarbători, copiii ies la colindat şi se strâng chiar şi peste 20 de persoane pentru a duce tradiţia din casă în casă. Interesant este şi faptul că localnicii au păstrat tradiţia de a oferi colindătorilor nuci, fructe sau prăjituri, ori un pahar cu vin fiert pentru a se încălzi.

Crăciunul în Bucovina

Bucovina este un ţinut de vis unde anual foarte multi români aleg să îşi petreacă sărbătorile de iarnă. Se spune că bucovinenii au păstrat tradiţiile de Crăciun mai mult ca orice regiune din ţară. Şi aici copiii ies la colindat, însă în grupuri mai mici de câte 6 persoane care neaparăt au un conducator numit şi vătaf. Ceea ce este interesant este faptul că tradiţia din Bucovina spune că trebuie să pregătească 12 feluri de mâncare pentru masa din Ajunul Crăciunului. Înainte de a fi mâncate acestea trebuie să fie sfinţite de un preot.

4 zone minunate din Romania unde sa iti petreci Craciunul
4 zone minunate din România unde să îţi petreci Crăciunul

Crăciunul în Maramureş

Şi in Maramureş vei putea vedea cât de frumos s-au păstrat tradiţiile pe aceste locuri pitoreşti. În Sighetul Marmaţiei se organizează de obicei un festival al datinilor şi obiceiurilor de iarnă. În noaptea de Ajun toate casele sunt luminate şi au porţile deschise pentru a-i primi pe colindători care se îmbracă în costume populare.

Crăciunul în Moldova

Ca şi în restul regiunilor şi în Moldova se păstrează tradiţia colindatului din casă în casă. Colindătorii se pregătesc temeinic înainte să meargă la colindat şi se organizează în aşa fel încât să nu rateze nici o casă. Obiceiurile de Crăciun din Moldova se încheie tocmai de Anul Nou atunci când copiii ies cu semănatul, adică aruncă boabe de orez în semn de bogaţie şi prosperitate.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici